După cum aţi aflat dintr-un post anterior,îmi place să cânt la pian şi la orgă. Am început prin a cânta la o orgă amărâtă,

la care dacă aş încerca acum să cânt ceva, cred că m-aş face de ruşine - are clapele prea mici. Apoi un frate de la noi din biserică a donat bisericii o orgă Korg 01/Wfd la care am invăţat intr-adevar să cânt, vreau să spun că în momentul asta cunosc orga respectiva pe derost. Am lucrat câţiva ani buni la ea (negative, cantat cu tinerii, in bis … etc). În felul ăsta m’am ataşat de firma KORG . Nu ştiu când şi unde dar modelul KORG TRITON STUDIO “mi-a furat inima”. Mi-am dorit foarte mult această clapa, m-am rugat, s-au rugat şi alţii; intr-un final fericit am reuşit să achiziţionez această clapă. În momentul ăsta este în Londra - UK, aştept cu nerăbdare să sosească în aproximativ 1 săptămână.

Sunt multe de spus cu privire la această orgă este un adevarat studio. Ceea ce e interesant şi sare în ochi: costă o caruţă de bani dar are în dotare CD-RW şi un HDD de 20Gb, Display: Touch Screen … şi multe alte opţiuni pe care nu le’ar pricepe toată lumea, dar cele mai amintite sunt mai interesante.

Abia astept să o primesc, cred că acum traiesc sentimentul pe care îl trăieste un îndrăgostit care nu şi-a mai vazut de mult iubita :)

Printează acest articol
  • Print this article!