Aţi pătit vreodată să vrei să vorbeşti cu cineva unele lucruri depsre tine, despre ceea ce simţi sau trăieşti, dar să-ţi fie frică să faci asta, singurul motiv să fie Încrederea.

Cine ar fi persoanele în care ar trebui sau ar fi posibil să am încredere? E adevărat că în Biblie scrie ” blestemat este omul care se increde in om ” dar să fim realisti ce înseamna versetul asta? Nu trebuie să am încredere în nimeni? Un soţ nu trebuie să aiba încredere în sotia lui, un frate in fratele lui, un fiu în tatăl lui? O relaţie este bazată pe încredere. (am spus toate asta pentru că sunt multe persoane care imediat vine cu pancarda cu acest verset)

Fiecare din nou într-o măsură mai mare sau mai mică avem încredere în cineva. Avem încredere în câinele pe care îl ţinem în cuşca din orgradă că ne v-a păzi - altfel nu l-am mai pune acolo. Avem încredere în cei din familia noastra, în prieteni, în colegi, profesori … etc DAR …

Ce se întamplă atunci cănd cineva din familia ta în care ai încredere din anumite motive pe care acea persoana le consideră bune, te tradează? - Ce se întamplă când nu mai poţi avea încredere în partenerul de viaţă? - Ce se întâmplă când nu mai poţi avea încredere în prietenul tău, când nu mai poţi avea încredere în fratele tău?

Merită cineva a doua şansă? E foarte simplu să răspunzi DA, dar dacă ma gandesc puţin că am avut încredere în cineva, am vorbit cu el lucruri pe care nu le-aş mai vorbi cu nimeni, şi el tradează aceasta încredere, mai pot să-i acord o şansă?

Încrederea trebuie să fie reciprocă? Dacă eu împărtăşesc cu un prieten, din problemele mele, ceea ce mă framantă, cu alte cuvinte mă deschid fată de el, dar toate astea sunt doar cu sens unic, el nu poate să se deschidă faţă de mine, sau se ascunde să se destainuie, nu că asta ar fi o conditie pentru o relatie (de orişice gen) , oare la un moment dat eu ma opresc sau poate chiar ma depărtez?

Printează acest articol
  • Print this article!