Am învăţat la scoală, şi a avut grijă doamna să ne înveţe bine că românii nu au fost un popor care mergea să cotropească, ci era un popor paşnic care a învăţat în timp să se apere. În felul acesta Stefan Cel Mare şi păcătos a câştigat o mulţime de războaie şi a băgat spaima în turci.

Totuşi acu numai sunt un copil şi doamna nu mai poate să-mi mai bage toate prostiile în cap … asa că mă întreb: Chiar eram un popor paşnic? Nu ne plăcea să mergem să cucerim popoare?

A…. noi aveam de toate, Dacia\Romania\Principatele … era o ţară cu resurse, o ţară bogată, nu aveam nevoie de bogăţii, noi le aveam pe toate (acum sunt la ruşi).

Ei … eu nu prea cred că la români le plăcea aşa de mult apărarea, eu cred că erau nişte fricoşi şi nişte laşi. S-au ascuns bine între Carpaţi şi Dunăre, păcat că nu a durat prea mult “bărbăţia” lor.

Cine ştie câte din poveştile care au circulat şi acu sunt prin cărţile de istorie sunt adevarate, poate au apărut din dorinţa omului de a avea “eroiii generaţiei”.

Sau poate că românii chiar a fost un popor cinstit, viteaz cu conducători de cinste, întelepţi.

Cine ştie ce a fost şi cu Vlad Ţepeş poate era doar un psihopat. Cine să mai creadă istoria? Eminescu copia poezii, Creangă scria poeme cu prostii, muzica folclorică e furata de la greci.

Întradevăr avem o istorie frumoasă dar cine ştie dacă e adevărată.

Cine sunt românii de fapt?

Printează acest articol
  • Print this article!