Întodeauna (sau cel puţin când prindem momentul) suntem ochi şi urechi la greşelile pe care le fac cei din jur: dacă cineva aruncă o hârtie pe jos - în mintea noastră i-am facut deja dosar penal; dacă cineva nu ceadează locul unei bătrâne - merită împuşcat … lista poate continua…
Totuşi mă întreb: suntem la fel de severi cu noi pe cât de severi suntem cu cei din jurul nostru? (mă refer la cei care conştientizează ceea ce se întâmplă în jurul lor … sunt unii la care îndiferenţa le-a mâncat simţurile). Oare nu am ajuns în situaţia în care punem poveri în cârca unora, pe care noi nici cu gândul nu le clintim?

Matei 7:4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: “Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?…

Este foarte uşor să văd când cel de lângă mine greşeşte … şi … să spunem că nu e o problemă, problema vine atunci când eu greşesc dar îmi este foarte greu să recunosc pentru că am rămas cu degetul în aer arătând spre alţii.

Printează acest articol
  • Print this article!